„Nu este doar Simona Halep: Sorana Cîrstea, cealaltă stea a României” este titlul unui material scris de italienii de la Tennis Circus, publicaţie care aparţine de...
Președintele francez Emmanuel Macron speră să folosească puterea financiară națională și a Uniunii Europene pentru a salva companii cruciale și să le consolideze statutul de campioane...
Ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, a fost ironizată într-o caricatură publicată, luni, de L’Equipe, pentru că ia în considerare să permită accesul suporterilor pe stadioane...
De câteva zile mulți economiști se gândesc la un lucru. Vineri urmează să aflăm dacă România va fi retrogradată la categoria „junk”, nerecomandată investitorilor, de către...
În România, 52.783 de copii se aflau, la sfârșitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială a copilului. Aceasta înseamnă 1,4% din totalul copiilor din România...
Mai mult de jumătate dintre români consideră că școlile nu ar trebui redeschise nici în septembrie, dacă atunci vom avea același ritm al infectărilor cu coronavirus...
Există modele de măști aflate pe lista produselor periculoase, care nu ar trebui să fie puse în vânzare, avertizează directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia...
Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton a denunţat tăcerea „celor mai mari staruri” ale Formulei 1, „dominată de albi”, după moartea lui George Floyd în...
Și-a făcut apariția la ultima ediție a „The Late Late Show”, acolo unde a cântat o variantă a piesei „Thank You For Hearing Me”. Sinead O’Connor...
Numărul total al infecțiilor cu Covid-19 a ajuns, la nivel mondial, la 6.267.408 potrivit datelor publicate de worldometers. Dintre acestea, 2.847.541 reprezintă cazuri de pacienți vindecați,...