Actualitate
OUG vizând plata defalcată a TVA a fost votată de către majoritate PSD-ALDE
Cu 163 voturi ”pentru” şi 95 ”împotrivă”, deputaţii au adoptat ieri OUG 23/2017, respectiv ordonanţa privind plata defalcată a TVA. Camera Deputaţilor a fost for decizional pe acest controversat proiect ce urmează acum să fie trimis preşedintelui Iohannis.
Anterior votului în plen, Comisia de buget a dat, marţi, raport de admitere în cazul OUG privind plata defalcată a TVA cu modificări, înregistrându-se 11 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”, relatează Mediafax.
Membrii comisiei au dezbătut timp de două zile proiectul de lege şi au adoptat mai multe modificări, inclusiv una care vizează ca măsura să fie obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori.
Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, „au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) La 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restanţe conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restanţe conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, aratăsursa citată.
Reamintim că split TVA a fost una dintre cele mai criticate măsuri din domeniul fiscal propuse de Guvernul Tudose, mediul de afaceri şi opoziţia văzând-o ca fiind de natură să inducă blocaje economice. (Neagu Monica).
-
Actualitateacum O săptămânăDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum O săptămânăAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Diverseacum 7 zileCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Socialacum 2 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum O săptămânăGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum O săptămânăPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



