Connect with us

Actualitate

Despre frică, neîncredere și suspiciune – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

Parcă e un punct pînă la care poate să îți fie frică pentru tine, de acolo încolo totul devine indecent sau suspect, cine știe de ce josnicii ești capabil pentru viața sau sănătatea ta. (S., un pacient)

Scriu acest text fiindcă mă preocupă două posibilități inedite ale relației omului cu frica: paranoia și libertatea. Cu aceeași forță nestăpînită, frica te poate preface într-un paranoic sau un neînfricat. Atît paranoia cît și neînfricarea, sunt, într-un anume fel, forme de devianță, nu? Trebuie să fii un dificil, un imposibil sau un golan ca să fii neînfricat, să lupți împotriva sistemului, să îți trăiești numaidecît libertatea conștiinței tale și să reusești să zici că liniuța e albă cînd toți ceilalți în jurul tău spun că e neagră. Pe mine mă interesează acel curaj care creează echilibru în jurul lui. Poți deci să fii neînfricat și normal în același timp? Cum faci diferența dintre neînfricare și paranoia? “De unde începe excesul și unde se termină normalul?”, vorba unei comentatoare. O să revin la această întrebare mai încolo.

Să fii deviant nu e simplu. Cum spune Peter Berger în una din cărțile lui de sociologie a religiei, “only in a countercommunity of considerable strength does cognitive deviance have a chance to maintan iteself.” În lupta dintre secularism și supranatural, credinciosul, dacă nu are înzestrările interioare ale unui ascet capabil să supraviețuiască în deșert, are nevoie de o comunitate care să cultive cunoașterea deviantă care îi edifică sensul lumii în care trăiește și să îl păzească de insidioasa îndoială că ceilalți au dreptate și el se înșeală. “The countercommunity provides continuing therapy against the creeping doubts as to whether, aftel all, one may not be wrong and the majority right.” Contracomunitatea aceasta cognitivă te ocrotește în fața unei majorități care gîndește diferit de tine. Cînd individul gîndește una și majoritatea gîndește altceva, tensiunea care se naște în conștiința individului e una considerabilă. Apare riscul colapsului cognitiv. Ca să asigure funcția de suport social, această comunitate trebuie să furnizeze, la cel mai înalt grad, un sentiment de solidaritate între membrii săi. Noi vs ceilalți. Ca să îți duci existența în interiorul premiselor cognitive ale unei comunități-ghetou, e nevoie de o motivație extrem de puternică. În absența acestei motivații interioare, persecuția e singura care poate genera condițiile sociale propice pentru conservarea devianței cognitive, zice Berger. Cînd oamenii trăiesc – într-un raport de tensiune – segregați de restul societății – se cheamă că trăiesc ca sectanți. Nu e plăcut să fii sectant. Deci ce face individul? Sfidează majoritatea sau se resemnează ei? De cele mai multe ori individul se deprinde cu noua realitate. Berger o numește “controlled accommodation”, un soi de tranzacție în care anumite elemente tradiționale (supranaturalul) sunt păstrate, în vreme ce altele dispar. Această adaptare e o adaptare strategică menită să împace “clientela recalcitrantă” (fie ea intelighenția, clasa muncitoare, tinerii etc). Problema e că modificările tactice escaladează înspre modificări cognitive veritabile și atunci provocarea care ataca din exterior atacă acum din interior, în conștiința credinciosului care trebuia să păzească porțile lumii sale: “The theologian who trades ideas with the modern world, therefore, is likely to come out with a poor bargain, that is, he will problaby have to give more than he wil get. To vary the image, he who sups with the devil had better have a long spoon.”

Nu îmi bat capul că lumea modernă în care trăiesc găsește credința mea falsă. Lucrul ăsta nu prea mă sperie. Și-așa Dumnezeu e o mare bătaie de cap pentru mine, dacă îmi rezolv credința cu El, dacă reușesc să cred în El, comerțul meu cognitiv cu lumea modernă nu mă exasperează. Dar dacă mă gîndesc la pandemie și la noua ei ofertă de realitate, mă cuprinde exasperarea și mă simt într-o minoritate cognitivă. Majoritatea cognitivă corectă o dă cu “Poartă măști, salvează vieți”. Cînd citesc anunțul postat de Ministerul Sănătății: Stai acasă un revelion, poate salvezi o viață anul viitor (în imaginea care însoțește apelul umanitar apare un gagiu cu o pisică, cu care mă identific zero; mă gîndesc că o fi chiar ministrul Sănătății,), cînd citesc declarația doctorului Emilian Imbri care crede că masca “ar trebui purtată toată viața”, simt că îmi cresc solzi de sectantă. O altă chestie interesantă, citită pe Hotnews: se pare că cercetătorii au constatat că oamenii care purtau măști “aveau o sănătate mentală mai bună decît cei care nu le purtau”, că purtatul de mască reduce senzația de anxietate cu 58%, iar a simptomelor depresive cu 6%. Excelent. Să ne înțelegem: și crestăturile pe care și le face borderline-ul pe mîini și picioare îi reduc anxietatea și golul. Și cele 120 de spălări pe mîini îi reduc obsesiv-compulsivului senzația de anxietate și îi dau o stare mai bună.

Revenind la paranoia: nu cred că cineva orchestrează toată această situație, dar nu pot cădea la pace cu ideea că masca ar putea, la o adică, să rămînă permanent în viețile noastre sau că copiii ar trece la școală online. Ideile astea mi se pare pur și simplu aberante. Masca ne acoperă chipurile, ecranul/virtualitatea e nociv/ă pentru minte.

Cred, așa cum sublinia cineva, că există o “scalare disproporționată a pericolului”, de altfel a și circulat în online un document emis de SAGE, Grupul științific consultativ pentru situații de urgență – The Scientific Advisory Group for Emergencies care prevedea – “Options for increasing adherence to social distancing measures” din cauză că “A substantial number of pleople still do not feel thereaned” / “Use media to increase sense of personal threat” … dar nu cred că începe ceva. Dacă a început vreodată ceva, a început odată cu zorii umanității, odată cu prostia, nepriceperea, neîncrederea, îngîmfarea, impertitența, incompetența, zelul, trufia omenești … Cînd văd cum majoritatea “corectă” înclină spre justificarea și lărgirea întrebuințării măștii, spre transformarea comodității, anxietății și panicii generalizate într-un mod de viață simt – cu toată convingerea de care sunt capabilă – că abordarea lor e greșită. Și ce îmi rămîne de făcut în aceste condiții de devianță cognitivă? Înainte de toate, să nu fiu o fricoasă.

Practica clinică ne ajută să observăm cît de perversă e frica și cîtă anomalie generează. Ca să îmi articulez argumentul, o să împart oamenii în două categorii ca să am o bază de comparație pentru a-i contura pe cei din urmă: epistemologii și dogmaticii. Vedem în practica terapeutică că unii indivizi au nevoie, în mod preponderent, să fie înțeleși. Această înțelegere le restituie încrederea în percepțiile care îi leagă de realitate și care anterior le fuseseră, într-un fel sau altul, distorsionate (negate, ignorate sau amplificate). Avînd parte de această înțelegere reală, ei se înzdrăvenesc, fac progrese vizibile. Diferiți de ei sunt indivizii care au nevoie să controleze semnificațiile realității în care se mișcă. Ei caută mai degrabă să își impună percepțiile decît să și le adapteze și să le resincronizeze cu o lume exterioară lor. Exterioritatea e resimțită ca potrivnică. Ea nu îl completează pe dogmatic, ci îl atacă. Înțelegerea de care are parte îi ajută, dar nu îi poate despărți de dorința agitată (și ascunsă) de a-și exercita influența asupra mediului înconjurător. Lor nu le trebuie neapărat realitate, cît iluzia realității. Din nefericire, cine nu aderă la realitate, aderă la narcisism. Criteriile general valabile prin care se validează reușita individuală în raport cu realitatea exterioară sunt înlocuite de criterii relativ arbitrare (inedite!) care să permită fructificarea omnipotentei și apetitivei dorințe, și mai puțin a normei. Protectoratul (narcisismul) se obține negînd orice lipsă de conformitate cu iluzia. Negarea reprezintă cea mai opresivă metodă de a controla realitatea. Minciuna, minciunelele, aparențele, discursul, falsa aprobare, manevrele, raționalizările etc. Cine sunt acești indivizi? Marii anxioși. Controlul omnipotent prin care sunt manipulate semnificațiile unei relații caută să neutralizeze înnebunitoarea frică. Cel care se teme de realitate va încerca să controleze realitatea, pe cînd cel care nu se poate angaja în realitate va căuta în permanență să îi atingă sensul. Primul neagă realitatea, al doilea n-o simte. Însă răceala (alienarea) celui din urmă nu distruge semnificațiile realității. Răceala doar le ține la distanță. Înțelegerea oferită acestui individ distant se soldează cu căldură, iar această căldură îl apropie mai temeinic de realitate. Negaționistul rămîne un agitat, controlul pe care vrea să îl instituie asupra universului în care se mișcă nu îl vindecă de frică. Crește controlul, crește frica. Iar distanța dintre agitație și fanatism e mică.

Cel care – în baza fricii – neagă realitatea, va face pactul cu diavolul: lui nu îi trebuie o realitate adevărată, lui îi trebuie o realitate asupra căruia să aibă control (sau măcar iluzia controlului). Dacă vrei să neutralizezi frica, trebuie să recurgi la omnipotență. Nu se poate altfel. Ce face omnipotența? Uneltește împotriva vieții (realității) pentru a proteja nesiguranța și insuficiența în numele căror a luat ființă. Pe ea o interesează mai puțin adevărul, cît menținerea influenței care controlează. Ea caută să își suplinească autoritatea precară, deficitară în ceea ce privește resursele personale, racolîndu-și adepți care să fie convertiți la aceeași iluzie a realității. Unde-s mulți, puterea iluziei crește. Omnipotența, mai bine spus, dorința de omnipotență umblă cu ascunzișuri, cu clevetiri, cu scenarii, cu calomnii, cu sensuri distorsionate, pe scurt – cu fals. Ea e mereu geloasă pe realitate. Dar pentru că suprainvestește realitatea, se teme să o înfrunte direct și o corupe pe căi indirecte. În plus, omnipotența e destul de comodă. Realitatea va fi dirijată de la butoane, cu alte cuvinte, prin persuasiune. Fapte puține, multă comunicare (se înțelege, pseudocomunicare). Omnipotența lucrează cu persuasiune. La capătul celălalt al interacțiunii nu stă un egal, ci un adept, cel mult un aliat.

Omnipotența nu poate fi practicată decît în interiorul unei paranoia de luptă. Paranoicul s-a convins, o dată pentru totdeauna, că lumea e ticăloasă, iar el va fi dușmanul ei de moarte, deconspirînd-o în permanență.

De unde vine impulsul de a face prozeliți? În “Adepții fanatici”, Eric Hoffer întărăște această observație că dogmatismul e strîns legat de frică încrucișată cu insuficiență. Insuficiența se comportă anapoda (anormal), încercînd să ofere lumii ceea ce ea nu deține: “intensitatea convingerilor nu este factorul principal care stimulează o mișcare să-și răspândească crezul în cele patru colțuri ale lumii. Zelul misionar pare mai curând expresia unei îndoieli profunde, a unei senzații presante de insuficiență; prozelitismul este mai mult o căutare pasionată a ceva încă negăsit decât o dorință de a oferii lumii ceea ce noi deja avem. Este căutarea unei demonstrații finale și irefutabile că adevărul nostru absolut este chiar unicul adevăr. Fanaticul care face prozeliți își întărește propria credință prin convertirea altora”.

În iluzie, evidența e înlocuită de obscuritate. Sensurile sunt complicate, alambicate, întortocheate, iar consensul aproape imposibil de atins. Aici nu cazi de acord, aici cedezi.

Într-un univers contaminat de paranoia, că există sau nu există coronavirus nu are nicio relevanță. E la fel de rău. În cuvintele unui influencer: În ceea ce priveşte omul de rând şi viaţa în general o rezum cât se poate de simplu: va fi teroare! Vedem că influencerul poate fi simultan un maximalist al măsurilor anti-COVID 19 (“Dacă nu purtați mască și nu stați în casă, va fi teroare”), cît și un negaționist (“Pandemia e contrafacută artificial, ni se pregătesc cipurile, va fi teroare”). În paranoia, relația sado-masochistă cu amenințarea e esențială. În paranoia, răul (negativitatea) colorează sensurile realității.

Tot uitîndu-mă, în vremea acestei pandemii, la mine și la alții, m-am gîndit la două posibile forme ale paranoiei: una excentrică și mai degrabă inofensivă (în manieră schizotipală), iar cealaltă combativă și cam sadică. Aș introduce o speculație clinică aici: poate că paranoia excentrică, fiind o paranoia mai soft, vine pe linie maternă, în vreme ce paranoia combativă, pe linie paternă. Prima e mai degrabă neajutorată, cealaltă agresivă. În primul caz avem mai multă apărare sub forma refugiului într-un univers inedit, în cel de-al doilea caz, atac agresiv și controlator. Această a doua tulpină e îngrijorator de prizată social la noi în Romania: discursul agresiv, vulgar, denigrator, confundat și valorizat ca fermitate neîndulcită și directă: “Lasă că le zice bine!”. O să revenim în mai tîrziu la ea.

Ce înseamnă, în esență, gîndire conspirativă? Întrebarea retorică a unei doamne rezumă perfect dilema (afectivă!) a conspiraționistului de proveniență new-age-istă: “Cum putem ști adevarul?”. Sau, cu vorbele unui blogger autor de articole conspiraționiste: “Iată, se mai miră unii de ce apar teorii ale conspiraţiei pai dacă ni se ascunde adevărul!”. Persoana care îmbrățisează conspirațiile o face fiindcă nu poate integra informațiile realității într-un tot coerent și inteligibil, colorat de sens. Nu le poate integra fiindcă i-au fost – în mod repetat – ascunse și distorsionate. S-a întîlnit iar și iar cu contradicții care nu i-au fost conciliate. Discernămîntul a fost corupt și a devenit suspiciune și interpretare negativă. Spontaneitatea (coincidența) e distrusă și transformată în speculație, îndoială. Adevărul care îi scapă în permanență se mută în zona imperceptibilului energetic, al undelor, al microcipurilor – trimitînd la un control omniprezent și omniscient care se înfiltrează peste tot și acționează din umbră, periclitînd precara autonomie de sine a individului. Introiectia făptașului s-a realizat: figura de atașament, în calitatea ei de măsluitor/manipulator al realității a trecut “înăuntru”, iar relația cu manipulatorul, cristalizată sub forma adevărului-manipulator a devenit adevăr-energie care e peste tot. De aici pleiada nesfîrșită de asociații cognitive (“… apariția continuă a acestor grupuri de nave spațiale nu este o coincidență”) etc. Omul privat de adevăr își ia puterea și valoarea de sine din chestionarea acestui adevăr manipulat.

Cînd autoritatea tatălui e absurdă și înfricoșătoare, fiul învață să mintă (să manipuleze) absurdul. Minte din frică și minte din (nevoia de) dragoste, din nevoia de a obține bunăvoința celui de care se teme. Tirania nu poate fi rezonabilă, astfel că minciuna asigură apropierea (pacea). În maniera aceasta, fiul devine fricosul (manipulatorul) care se îndepărtează tot mai tare de asumarea responsabilității. “Nu sunt eu de vină”. “Nu am făcut nimic”. Responsabilitatea îl costă prea scump. Ca să spună adevărul, ar trebui să treacă prin frică. Dar înfricoșarea e mai tare ca adevărul. Nu învață să ia contact cu interioritatea în forma ei conflictuală, lucrurile bune trec, lucrurile rele nu. Se produce compartimentalizarea vieții interioare. Lucrurile rele nu țin de el. Vin din afară. Se obișnuiește să găsească vina în altă parte, aruncă mereu vina pe alții. Dacă vina s-ar găsi “în” el, lucrul acesta i-ar aduce anihilarea (tatăl l-ar anihila). Dacă și-ar recunoaște vina, forța tiranică l-ar zdrobi. Fiul poate deveni un derbedeu (un psihopat soft) sau un controlator (un psihopat hard, demn de luat în seamă). Tirania merge mînă în mînă cu paranoia și psihopatia. În definitiv, stofă de paranoic sau psihopat are orice individ care nu poate avea o relație autentică (conștientă) cu autoritatea (norma). Cu alte cuvinte, o relație autentică cu sentimentul de vină (de responsabilitate). Fie a rămas un mare fricos și îi e prea frică de autoritate și atunci trebuie să o manipuleze (să îi obțină aprobarea, să o lingușească, să o perieze, să o seducă), fie frica a devenit agresivă și individul a devenit un resentimentar care detestă fățiș autoritatea.

Autoritatea părintească absurdă e cea care nu se angajează în nici un fel de dialog real cu copilul. Copilul există între două posibilități: ori face ce spune părintele, ori dispare. Copilul nu poate face față acestei amenințări existențiale. Ca să își securizeze existența – 1) să evite agresiunea si 2) să își asigure iubirea – va face aceste două lucruri: se va supune & va minți. Va crește fricos și manipulator, negînd vinovățiile reale ori negociindu-le, și va trăi în clandestinitate (interioară și nu numai).

Impostura de care e capabil acest fricos rămîne una fără egal. Lipsit de curaj, fricosului nu-i rămîne la dispoziție decît o singură atitudine: înfumurarea. Prins cu chiloții (principiile) în vine în pandemie, coborînd pe streașină în stradă, el nu strigă “Sunt vinovat!”, el strigă “Sunt diplomat!”. Înfumurare, ahtiere după putere și lipsă de onoare – constelație care are la bază o singură atitudine: lipsa de curaj. E fascinant de observat că nicio valoare din lume nu poate neutraliza forța cu care frica corupe sinele. Un sine fricos și negaționist nu poate fi decît un sine profund ipocrit (clivat, în termeni psihodinamici). Omul care ar reuși să fie plin de sine fără să fie un mare laș la bază, ar deveni de îndată un zeu.

Pe vremea tragediei Alexandrei Măceșanu, găsisem (în măruntaiele FB) următorul comentariu: “… deci din mașină a mers pe propriile piciorușe, intredeschise, nevinovate?” Cercetînd mai atent profilul respectivului individ, am observat că în fotografia de profil omul avea o icoană (cred că nu se vorbește suficient despre pervertirea credinței prin mecanismele psihologice ale paranoiei, dar asta e o altă discuție). Am intrat pe profilul respectiv fiindcă vroiam să văd care e probabilitatea ca individul suspicios să creadă și în conspirația împotriva “rinichiilor” Sorinei din Baia de Aramă. Am găsit share-uit un link care anunța că: “Sorina a donat un rinichi tatălui vitreg”. Tiparele psihologice sunt penibil de predictibile, nu suportă foarte multă diversitate. Mă gîndisem apoi care e probabilitatea ca individul respectiv să aibă obsesia “cipului” cu care “vor să ne controleze din afară”? Am găsit: “Ehe, dacă Alexandra ar fi avut cip…” Înțelegem unde bătea omul. Paranoia lucrează cu insinuări, pretexte, cu apropouri, cu implicitul, cu subînțelesul: toată treaba cu Alexandra a fost regizată de stat (sau orice alt mecanism de control) ca să aibă motiv/pretext să ne “introducă” cip in corp.

Aici intrăm pe terenul paranoiei sadic-combative. Din cauza atribuirilor distorsionante malevolente, ea poate fi extrem de nocivă (oprimantă) interpersonal și colectiv (dictatorii nu se pot racola decît din rîndul paranoicilor sadici). Nici nu poate fi altfel cînd nucleul ei ideațional se construiește în jurul convingerii că realitatea e persecutoare și prigonitoare. Dacă ați interacționat vreodată cu o persoană care suferă de paranoia (deșteaptă, ofensivă, tăioasă, percutantă), ați putut simți pe propria piele persecuția: starea mizerabilă pe care vi-o induce acest tip de interacțiune deschide o fereastră spre ceea ce trăiesc aceste persoane în mod cronic: Realitatea – fie ea persoană, instituție, ordine mondială – se reduce la un atac structurat, orientat spre anihilarea mea. Fiindcă mă paște distrugerea, voi fi cu ochii în patru, te voi distruge eu înainte.

De vreme ce realitatea devine suspectă și ascunsă prin distorsiune, singura interacțiune reală cu mediul înconjurator e cea de apărare sau de atac: de decodare/sfidare/anihilare a Virusului, a elementului străin (americanii, antivaccinul, cipul), altfel spus, a răului care persecută. Merită verificată aici observația clinică formulată cîteva paragrafe mai sus: răul e expulzat în afară și devine astfel elementul străin care stă să mă contamineze/persecute din afara mea.

Corolarul fricii de persecuție e idealizarea de sine. Numai în marginea unei idealizări – care îmi conservă Eul fragil – poate demara în forță persecuția. Obiectul (iubita, iubitul, mama, colegii, președintele, ordinea mondială etc) e complet rău fiindcă – într-o anumită măsură – eu sunt complet bun. Statutul de victimă persecutată e întreținut în baza unei discrete și insidioase idealizări de sine (narcisism).

În general, noi oamenii avem tendința de a supraestima coerența interioară a semenilor noștri. Le atribuim o intenționalitate pură sau un locus de control care ne intimidează și ne umple de fascinație. Cînd atribuirea e una profund negativă, avem impresia că ceilalți știu exact ce fac și își ating scopurile cu un calcul și o stăpînire supraumane (diabolice). Sfîrșim simțindu-ne amenințați, hăituiți, terorizați și gata de atac. Pe scurt, devenim paranoici și extrem de periculoși. Legenda spune că la 6 ani Jim Jones își saluta vecinul (un domn profesor) cu: “Good morning, you son-of-bitch”. Jim Jones a adoptat 7 copii, a instituit nenumărate programe sociale (cantine pentru săraci) și a orchestrat – în interiorul unui halucinant regim de teroare – un suicid în masă (900 de persoane, 300 de copii). Acest regim de teroare se naște dintr-o uriașă fractură interioară. Răul pe lume îl fac fracturații. Puterea lor e labilitate pură.

Circulase la un moment dat o caricaturi inedită (“I kill you and feel nothing” /The Asymptomatic). În traducere: “O să te omor și n-o să simt nimic, asta înseamnă să fii asimptomatic”. Mi s-a părut un desen foarte interesant fiindcă părea că surprinde o proiecție: ceea ce la prima vedere pare a fi sine justițiar, pus în mișcare de valori sociale, la o investigație mai critică se poate dovedi a fi sinele criminal (the murderous self), pus în mișcare de impulsuri distructive. Pe stradă nu umblă neapărat asimptomatici gata să mă omoare, ci construcții mentale investite cu afecte violente.

În perioada alegerilor prezidențiale din America, circula o altă caricatură interesantă care semnala că americanii au de ales între ură și vindecare (Hate vs Heal). Cele două litere H erau foarte inedit desenate, desemnînd fiecare o urnă de vot. Plecînd de la un desen caricaturizant – care e util fiindcă e reductiv și simplificator în maniera în care un mecanism de apărare e reductiv și simplificator – ne putem gîndi că convingerile fundamentale cu care unii cetățeni circulă în spațiul public nu denotă o simplă polarizare, ci o ditai regresia. Dacă vorbim de regresie, vorbim de valori care au fost vampirizate psihodinamic (psihic).

Hate vs Heal, persecuție vs idealizare: poziția borderline.

Poziția borderline presupune un clivaj și o regresie mai puțin severe decît clivajul și regresia specifice poziției paranoid-schizoide. În alte cuvinte, prima poziție beneficiază de o testare mai bună a realității, în vreme ce cealaltă pierde contactul cu realitatea.

Pare că n-avem poziții sufletești, ci doar poziții vampirizate psihodinamic, poziția borderline, poziția paranoid-schizoidă, poziția psihotică. În poziția borderline e încă posibilă negocierea, dialogul, joaca chiar. În delir nu există negociere, joacă. Pentru joacă îți trebuie inimă ușoară. Inima din delir e o inimă plină de dispreț și frică.

Paranoia nu are simțul umorului. Paranoia, cel mult, surîde. Vorba unui ziarist la adresa unui politician: ”… ăsta tot timpul surîde!”. E surîsul bănuitorului încolțit, care a preconizat dintotdeauna atacul, calomnia, ponegrirea. Un rîs care sfidează (omnipotent) reaua voință care în cele din urmă i-a venit de hac, răpunîndu-l, umilindu-l. Surîsul e aliatul paranoicului între lume populată de inamici. Surîde fiindcă în sfîrșit și-a confirmat temerile: le-a ghicit dușmanilor intențiile, dar n-a fost suficient de vigilent ca să rămînă cu un pas înainte. Vigilentul suspicios nu trăiește din evidențe, ci le respinge chiar, cu dezgust. “Eu nu mă aștept la nimic”, spune liderul autoritar. Nu mă aștept la nimic = mă aștept la orice (la ce e mai rău).

Etimologic, cuvîntul paranoia derivă din limba greacă și înseamnă para = alături, noia = judecată.

“Școala germană are un rol important în determinarea nosologică a paranoiei. Schnell și Sander descriu “paranoia primară”, înțelegînd prin aceasta un delir sistematizat fără slăbire intelectuală. Kraepelin a delimitat paranoia în cadrul general al delirurilor sistematizate, dîndu-i (1889) o definiție recunoscută pînă astăzi – “o dezvoltare insidioasă sub dependența cauzelor interne și cu evoluție continuă a unui sistem delirant durabil, sistematizat, nehalucinator și imposibil de zdruncinat, pe un fond de conservare completă a clarității și ordinii în gîndire, voință și acțiune.” (V. Predescu, Psihiatrie, p. 792)

Paranoia e o gîndire rece deci, o nebunie rațională. Să ne gîndim la fiii bolnavi ai faimosului educator Moritz Schreber, adept al tehnicilor ortopedice de “îndreptare” pedagogică a copilului (a naturii sale sălbatice/rele) – unul dintre ei s-a sinucis și celălalt s-a îmbolnăvit de schizofrenie paranoida, lăsîndu-ne acele tulburatoare memorii din sanatoriul german. Autoritatea paternă sadică – născută dintr-o izolare patologica a afectului – își îmbolnăvește fiii. Unde e mama acelor fii?, te întrebi cu de amărăciune.

“Cu excepția turmei de imbecili isterizați cu botniță, mai crede careva în pandemie?”, întreba retoric un individ pe Facebook. Ce denotă această afirmație? Din capul locului, botniță e o investire semantică violentă (ostilă) care trimite la afecte violente (ostile). Fiindcă afirmația mi-a atras atenția, am cercetat mai îndeaproape profilul individului respectiv. Ce-a ieșit imediat în evidență a fost fractura între comportamentul real (plagiat, abuz/control flagrant asupra unei instituții și a angajaților ei, posesie substanțe ilegale) și sistemul de valori înalte (relații de încredere, comunitate, libertate). În baza unei identități de sine profund clivate, un plagiator, un abuzator de putere poate vorbi cu dezinvoltură despre “oameni liberi care clădesc o comunitate prin proiecte comune și o bună relație cu semenii săi”. Din nou, răul pe lume îl fac fracturații.

Paranoia nu colaborează fiindcă aroganța ei sfidătoare este nemărginită. Paranoia nu spune niciodată “Noi suntem manipulați”. Ea spune “Voi sunteți manipulați”. Cunoașterea ei superioară și impertinentă o plasează deasupra mulțimii, grupului, sectei pe care caută să le controleze (să le convertească la adevărul care supune). Ea dă ordine, lămurește, umilește. Cum altfel să îi trezești pe inferiori la realitate? “Ridicați-vă, fiți liberi, viermilor! Realizați cît de perversă este această mobilizare care nu conține nicio urmă de considerație pentru cei apelați, nimic bun sau încurajator, ci doar dispreț, autoritate obraznică și megalomanie deșănțată?

Paranoia, prin intermediul proiecției de care este invadată, explică singură – oricui e dispus să asculte – propriul ei principiu interior. Ordinea mondială care le vorbește celor cu “creiere precare”, ușor de “atras în plasă”, ușor de “spălat pe creier” e imaginea ei în oglindă. O imagine supradimensionată a manipulării, hrănită de un ego megaloman și manipulator. Ordinea mondială cest moi.

Însă, cum bine știm, nu toți pot fi prostiți.”

Adevărul e că românul nu vrea să fie luat de prost. În jurul acestei voințe complexate se învîrte toată drama lui existențială. Dacă nu vrea să fie luat de prost, pesemne că a fost luat deja de prost, adică indus în eroare și făcut de rușine. Dacă ar fi fost indus în chip fin în eroare, ar fi fost un suspicios fin, un rezervat. Ori el e un nervos, un opărit, un apucat. Înseamnă că la el inducerea în eroare s-a însoțit de smucire, de îmbrîncire, de vorbe de ocară. Înțeleptul spune că “firile raționale au fost învățate de Creatorul sa se foloseasca de sunetul sensibil al cuvantului încă de la inceput”. Se spune, deci, că noi, oamenii, am primit în chip sensibil sunetele. Pare că românul le-a primit în chip nervos. De la această corporalitate violentă/mînioasă i se trag multe convingeri (și multe încercări). Are discernămînt, dar are un discernămînt nervos. Pe român îl apucă dracii cînd dă de realitate. Lui i s-a spus cum stă treaba și la final i s-a tras și un dos de palmă: pe viitor să nu mai facă pe prostu’. Purtarea lui a fost dezbrăcată de orice intenționalitate cu sens și în locul ei i s-a azvîrlit o sentință a obrăzniciei. Ingenuității (atît cît e ea posibilă) i se trage un dos de palmă. Vedem destui părinți la locul de joacă care pun piciorul in prag și nu permit să fie luați de proști! … De copiii lor de 3 ani.

Cu un gest extrem de năstrușnic, o fetiță simpatică îi scoate limba tatălui ei; asta după ce tatăl, impacientat că o scapase din ochi, o trage la răspundere în văzul tuturor si o amenință că o duce acasă dacă mai face așa ceva, să se îndepărteze aiurea de lîngă el; adică o face de rușine; probabil că se speriase negăsind-o vreme de cateva minute și drept urmare, fiindcă frica e mai mare decît discernămîntul, o ceartă de parcă i-ar fi egală, punînd egal între mințile lor; in loc să ii atribuie intentii adecvate minții sale, ii atribuie intentii străine minții sale; a plecat de lîngă el de rea ce e; ei, las’ că o învață el minte, pe el nu-l ia nimeni de prost! Fetița scoate limba și fix în clipa aceea tatăl simte ca e luat de prost și o face de rușine. In nuce destinul românesc: dragoste, grijă, draci și umilință. Dar fetița nu îl luase de prost, ci de partener de joacă.

Românul vede o ușă strîmbă și răbufnește: “Ce mama dracului e cu ușa asta?” Ușa aia strîmbă are ceva cu el, i se pune de-a curmezișul. I se bagă în față, e o ușă intruzivă ca o figură de atașament timpuriu care îi nesocotește flagant voința și dorințele. Nici nu o poate ignora, nici nu poate colabora cu ea. Așa că o smucește, așa cum a fost si el smucit. O repară smucind-o. Cu cît se simte mai neajurorat, cu atît o smucește mai tare. Neajutorarea lui se învecinează strîns cu umilința. A fost umilit cînd i s-a arătat cum se fac lucrurile. Prostule, uite cum se face! Uite așa! Și nu mare îi e mirarea cînd se aude rostind pe mai departe aceleași vorbe de ocară și făcînd-o proastă pe ușă. Cu cît se simte mai neputincios în fața ușii (sorții, realității), cu atît îl apucă dracii și îl cuprinde lehamitea și neîncrederea. Și înjură de dumnezei, sfinți și hristoși. Îi înjură pe politicieni, pe specialiști, îi injură pe toți nemernicii care vor să-i bage bețe-n roate. Lumea are ceva cu el. Lumea i se împotrivește.

În felul ăsta nu reușește să obțină mila nimănui – cui să îi fie milă de un ins care drăcuiește o ușă strîmbă? În schimb reușește să impună respect. Asta dacă nu stîrnește rîsul. Și uite așa toată drama: nervos, disperat, lipsit de milă, răspîndind în jur, după caz, ba rîs, ba respect.

Românul și-a învățat lecția: Să nu fii prost înseamnă să știi să privești cu suspiciune. Să știi să distrugi de îndată orice formă de ingenuitate ca să arăți ce înseamnă respectul, disciplina și buna creștere! Să iei in nume de rău orice semn ambiguu și să lovești în avans ca să preîntîmpini atacul așa cum și alții înaintea ta ți-au luat în nume de rău purtările.

Așa ajunge omul la anomalie. O serie de raționamente și convingeri sucite vin să înlocuiască o serie de raționamente și convingeri drepte. Lucrul devine opusul său. Cînd omul se simte neajutorat, începe să lovească, cînd se sperie, începe să umilească, cînd i se face dor, tace înciudat, cînd îl cuprinde rușinea, începe să rîdă, cînd îi pasă, se preface că nu îi pasă, cînd iși dorește să spere, iși spune că e o prostie să speri. Mai bine să nu speri, decît să speri… ca prostu’.

Mă gîndesc serios să îmi cumpăr un TIR. Știu că pare o ciudățenie, dar e singurul mod în care mai poți avea libertate de mișcare în lumea asta dementă”, anunță pe Facebook influencerul parareligios. Religia lui e delirul terorii. O înnebunitoare agitație lăuntrică îl determină să îi bage pe oameni în sperieți. Are o satisfacție stranie să vadă că și ceilalți sunt la fel de înnebuniți de frică. Obsesia lui pentru teroare nu e grijă, ci frică convertită în aroganță. Îndrăznește să dai semne de curaj. Imediat delirul, în tirania lui, o să te calce în picioare, lămurindu-te că ești un naiv (oaie) care se amăgește că lucrurile pot fi altfel decît mizerabile, vrednice de plîns și sleite sufletește. Cum am spus, omnipotența nu poate fi practicată decît în interiorul unei paranoia de luptă. Paranoia combativă iubește soarta nenorocită. Lasă-te pe mîna ei ca îți arate calea, adevărul și viața. “Ca să înțelegeți cum sunteți vînduți ca oile, vă voi aminti că…” Și uite așa, zi de zi, profetul pervers al terorii picură ostilitate, nesiguranță și panică în mințile indivizilor care îl ascultă online. Și cum să nu se lase oamenii lămuriți prin intermediului disprețului, cînd au trăit din plin experiența disprețului? Cum am spus, românul, de mic, e pus la punct. La români, în loc de supraeu avem autoritatea lui ciocu mic.

Prostule, ciocu mic și respectă ordinele!

Prostule, ciocu mic și poartă mască!

Prostule, dăți jos botnița! și tot așa.

Îmi povestea cineva (cu amărăciune) despre o rudă (inteligentă, cultivată, cumsecade) care devine, de la un an la altul, tot mai radicalizată. Întrebată ce crede despre pandemie: nu există virus, e conspirație, vor să ne pună “botnițe”, vor să ne controleze, noua ordine mondială. Mii și mii de oameni radicalizați intre zidurile propriilor case, citind Justițiarul.ro și alte oficine vulgare care injectează zilnic, fără încetare, frică, ocară, umilire, agresivitate și paranoia. “Uite cum sunteți (întotdeauna “sunteți”, nicidecum “suntem”) controlați, manipulați, batjocoriți, înșelați, păcăliți!”. “Uitați lichelele cum vor să vă anihileze!”, “Jos lichelele!”. Zilnic, zilnic, zilnic. În vremurile astea, fiecare sminteală își găsește nișa ei îngustă de influență socială, nișă care, pe nesimțite, sugrumă sminteala de gît, transformînd-o în nebunie curată. Cu cît nișa de convingeri e mai îngustă, cu atît radicalizarea/certitudinea e mai violentă. Frică, frică și iar frică. Cum spunea și psihiatrul neamț Spitzer, asistăm – din cauza online-ului – la o radicalizare cognitivă fără precedent. E inutil să mai vorbești de curaj, de nădejde, de libertate interioară, de înțelegere, de demnitate sufletească. Priză bună au hăituirea și asmuțirea. Dar să știm că hăituirea și asmuțirea vin din partea celor cu ambiții nemăsurate care caută adepți într-o lume pe care o urăsc de moarte. Nu există ură fără paranoia, așa cum nu există paranoia fără ură. Iar ura nu există fără frică. Unde e frică, e ură, unde e ură e paranoia. Și invers, într-un cerc vicios fără sfîrșit.

Mă uit cu jale și lehamite la creaturi care bîntuie internetul de ani de zile luptînd pentru dreptate. De obicei șeful haitei e un individ paranoic, maniacal, fricos și ipohondru înconjurat de 2 sau 3 femele turbate pe care le asmute (sau care se asmut singure) asupra vinovaților. E un spectacol jalnic. Ele flămînde și feroce, ei manipulatori, egocentrici, exaltați și speriați totodată, “pregătiți pentru orice e mai rău”, firește. O țin în atitudinea asta de violență interpersonală ani și ani la rîndul. Doamne ferește să cazi în raza atacului lor excitat, iritat și rece. În numele dreptății, smintiții ăștia plini de ură sunt capabili să producă pe loc un rechizitoriu împotriva ta. “Te-am întrebat ceva!” e replica lor favorită. După care urmează invectivele, jignirile vulgare, punctele de acuzare, datul în vileag: dreptatea! Neînfricați sau paranoici?

Un alt domn pe care îl urmăresc de ceva ani buni – cu formula lui “dragi prieteni”, cu activismul, cu harnicia hrănită de venin, cu privirea lui complet întunecată – are o obsesie cu BOR. Pare că o urăște de moarte. Vă dați seama cîte lucruri se reformează, într-o epocă, pe fond de otravă pură?

Niciun demers nu-i mai temeinic și mai conștiincios ca cel născut din ură, nu-i așa? Cu ura înainte să schimbăm în bine lumea!

*

– De unde începe excesul și unde se termină normalul?

De la noi două, i-am răspuns.

Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate48 de minute ago

Universitatea Oxford: Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formele grave de Covid-19 cu Omicron – Coronavirus

Universitatea din Oxford a transmis marți că nu există nicio dovadă că vaccinurile nu ar putea preveni formele grave de...

Actualitate3 ore ago

Grecia: Vaccinarea devine obligatorie pentru cei peste 60 de ani / Care este sancțiunea în caz de refuz – Coronavirus

Grecia a anunțat marți că va face obligatorie vaccinarea COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o...

Actualitate5 ore ago

Începe Campionatul Mondial de handbal feminin – România, fără Cristina Neagu și cu un obiectiv modest – TeamBall

​Campionatul Mondial de handbal feminin se apropie de start, la competiția găzduită de Spania urmând să participe în premieră 32...

Actualitate7 ore ago

​ANAF: Mai ai timp 1 zi să conectezi casa de marcat la sistemul informatic – Finante – Banci

Comercianții mai au o singură zi, astăzi – marți, pentru a conecta casa de marcat la sistemul informativ al Agenției...

Actualitate9 ore ago

VIDEO Barbados a devenit marți republică, renunțând la Elisabeta a II-a ca șef de stat / Cântăreața Rihanna, declarată cu această ocazie ”Erou național” – International

Barbados a renunțat la regina Elisabeta a Marii Britanii ca șef de stat, devenind marți o nouă republică, cu primul...

Actualitate11 ore ago

Lionel Messi, mesaj pentru Robert Lewandowski: „Meriţi să ai Balonul de Aur acasă” – Fotbal

Câştigator al Balonului de Aur pentru a șaptea oară, Lionel Messi i-a adus un omagiu polonezului Robert Lewandowski, despre care...

Actualitate13 ore ago

Valeriu Gheorghiţă, despre Omicron: Pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută, care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate – Radio – TV

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni seară că varianta Omicron de SARS-CoV-2 este una...

Actualitate16 ore ago

Noile linii pentru comunicare ale UE cer să nu fie făcute referiri la Crăciun – International

„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie,...

Actualitate18 ore ago

Barbados a devenit republică și își ia rămas bun de la regina Elisabeta a II- a – International

Regina Elisabeta a II-a va pierde o nouă bijuterie din coroana ei odată cu depunerea jurământului, luni seară, a primului...

Exclusiv19 ore ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC EMDO TRUCK SRL

29.11.2011 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC EMDO TRUCK SRL SC EMDO TRUCK SRL anunta finalizarea proiectului cu...

Actualitate20 de ore ago

Procesul lui Ghislaine Maxwell, iubita și complicea lui Epstein, începe la New York – International

La doi ani de la sinuciderea în închisoare a miliardarului Jeffrey Epstein, procesul fostei sale iubite Ghislaine Maxwell, acuzată că...

Actualitate22 de ore ago

Lambda, Mu… Omicron? De ce OMS a sărit “Nu” și „Xi” pentru a denumi noua variantă – International

Mergând pe alfabetul grecesc, următoarele nume ale noii variante ar fi trebuit să fie „Nu” și „Xi”, dar Organizația Mondială...

Actualitate24 de ore ago

DigiSport: A crezut timp de 15 ani că e iubitul unui model brazilian, dar realitatea era alta! Ce a descoperit după 700.000 cheltuiți – Fotbal

După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea...

ActualitateO zi ago

BioNTech a început să lucreze la un nou vaccin, contra variantei Omicron – Coronavirus

BioNTech a anunțat luni că a început să lucreze la un vaccin adaptat la Omicron, noua variantă îngrijorătoare a coronavirusului...

ExclusivO zi ago

Afla cum poti intelege mai bine serviciile oferite de o agentie marketing online

Cu toate ca mediul online are o importanta tot mai mare pentru afacerile din tara noastra, multe persoane inca nu...

ActualitateO zi ago

O mașină a Jandarmeriei a căzut într-un șanț pe Șoseaua Fundeni din București – Esential

​O mașină a Jandarmeriei a căzut, luni, într-un șanț de pe Șoseaua Fundeni din Capitală, într-o zonă unde au loc...

case de marcat ieftine case de marcat ieftine
Business::SalesO zi ago

Cum iti ajuta afacerea cele mai bune case de marcat ieftine

Activitatile economice desfasurate de catre orice afacere au ca obiectiv final obtinerea unei profitabilitati cat mai ridicate. Daca ai o...

ActualitateO zi ago

Falimentul City Insurance: Peste 1000 de români vor primi luni despăgubiri de peste 2,3 milioane de lei / Despăgubirile cerute până acum sunt estimate la peste 100 milioane de euro – Pensii Private

​Păgubiții City Insurance încep luni să-și primească sumele solicitate în baza dosarelor de daună deschise la acest asigurător intrat în...

dezinfectanti profesionali dezinfectanti profesionali
ActualitateO zi ago

3 lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand folosesti dezinfectanti profesionali

In ziua de astazi, din motive evidente, toata lumea foloseste dezinfectanti profesionali – mai ales atunci cand vrei sa eviti...

daune Euroins daune Euroins
DiverseO zi ago

Iata cum rezolvi rapid si sigur dosarul de daune Euroins!

Accidentele auto sunt evenimente pe care cu totii dorim sa le evitam. In acelasi timp, atunci cand te inscrii in...

Top Stiri Comisarul