Actualitate
Percheziții în Mureş, Iaşi şi Galaţi, într-un dosar de evaziune fiscală / La cât se ridică prejudiciul
Cincisprezece percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Mureş, Iaşi şi Galaţi, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 150.400 de lei, relatează News.ro și Agerpres.
Masina de politie, iarnaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 15 percheziţii domiciliare, în judeţele Mureş, Iaşi şi Galaţi, pentru documentarea activităţii infracţionale de evaziune fiscală”, informează IGPR.
Prejudiciul estimat, până în prezent, este de aproximativ 153.400 de lei.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi şi Galaţi, precum şi al luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Mureş.
-
Uncategorizedacum O săptămânăM+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare
-
Uncategorizedacum 5 zilePastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Diverseacum 3 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Diverseacum 5 zileASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Uncategorizedacum O săptămânăFactori care influențează prețul unui geam termopan
-
Economicacum 2 săptămâni
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum O săptămânăArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI



