Actualitate
„Stare de război” în Ecuador, după evadarea periculosului traficant de droguri Fito, șeful grupării „Los Choneros”
Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa a declarat miercuri că ţara se află în „stare de război” după câteva zile de violenţe comise de membri ai unor grupuri criminale, al căror număr l-a estimat la „peste 20.000″ şi pe care i-a descris drept „terorişti”, notează AFP.
Armata patrulează pe străzi în Ecuador după ce președintele Daniel Noboa a declarat război grupărilor criminaleFoto: Cesar Munoz / AP / Profimedia
În represalii la presiunile guvernului, bandele implicate în traficul de droguri au lansat de la începutul săptămânii o ofensivă brutală care s-a soldat cu cel puţin zece morţi.
Peste o sută de gardieni au fost luaţi ostatici de deţinuţi, baroni ai drogurilor au evadat, iar mai mulţi jurnalişti au fost intimidaţi la televiziune în direct.
„Suntem în stare de război şi nu putem ceda în faţa acestor grupări teroriste”, a declarat Daniel Noboa la Radio Canela după ce marţi a instituit în ţară stare de „conflict armat intern”.
În baza acestei măsuri, el a ordonat forţelor armate să „neutralizeze” puternicele grupuri criminale având legături cu carteluri ale drogurilor din Mexic şi Columbia.
Criza a fost declanşată de evadarea, duminică, a lui Adolfo Macias, alias „Fito”, şeful principalei organizaţii criminale din ţară, Los Choneros, deţinut într-o închisoare de înaltă securitate din Guayaquil (sud-vest).
„Luptăm pentru pacea naţională, luptăm şi împotriva grupărilor teroriste care numără în prezent peste 20.000 de membri”, a adăugat Daniel Noboa, 36 de ani, ales în noiembrie cu promisiunea de a restabili siguranţa în ţară.
„Nu vom ceda”, a dat asigurări cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării.
Stare de urgență în Ecuador
Luni, el a declarat stare de urgenţă pentru 60 de zile în toată ţara, inclusiv în închisorile devenite centre de operaţiuni pentru traficanţii de droguri.
Preşedintele ecuadorian a stârnit furia traficanţilor de droguri anunţând construirea de închisori de înaltă securitate în stilul omologului său salvadorian, Nayib Bukele, în „războiul” său împotriva grupărilor criminale.
„Acest guvern ia măsurile necesare pe care nimeni nu a vrut să le ia în ultimii ani”, a insistat Daniel Noboa, citat de AFP. (Agerpres)
-
Uncategorizedacum O săptămânăM+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare
-
Uncategorizedacum 5 zilePastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Diverseacum 3 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Diverseacum 5 zileASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Uncategorizedacum O săptămânăFactori care influențează prețul unui geam termopan
-
Economicacum 2 săptămâni
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum O săptămânăArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI



